Termenele de aplicare pentru actualul Contract-cadru şi programele naţionale de sănătate, prelungite până la finalul anului

by Cristian Dobre

Termenele de aplicare pentru actualul Contract-cadru şi programele naţionale de sănătate au fost prelungite până la finalul anului, informează vineri Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„Guvernul a aprobat prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018. Prelungirea termenelor de aplicare a celor două acte normative până la data de 31 decembrie 2020 a fost necesară în contextul situaţiei excepţionale existente la nivel naţional, determinată de pandemia de COVID-19, când au fost adoptate reglementări speciale privind modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgenţă”, precizează CNAS într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, urmează ca după ieşirea din starea de urgenţă să fie modificate sau completate actualele reglementări, în raport „cu nevoile de etapă”, astfel încât să răspundă nevoilor de servicii medicale şi să asigure accesul neîntrerupt al populaţiei la aceste servicii, urmărind totodată limitarea infectării cu SARS-CoV-2.

CNAS arată că prelungirea termenului de aplicare a programelor naţionale de sănătate a fost necesară pentru asigurarea continuităţii activităţilor derulate în prezent şi preîntâmpinarea apariţiei unor disfuncţionalităţi în accesul bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative.

”Ne aflăm într-o perioadă în care prioritatea zero în sistemul de sănătate este limitarea răspândirii infectării cu SARS-CoV-2. Şi în perioada următoare, regulile de acordare a serviciilor medicale vor fi adaptate permanent în raport cu evoluţia COVID-19, astfel încât toţi pacienţii să aibă acces la servicii medicale de calitate, în condiţii de siguranţă. În paralel, lucrăm şi la proiectele celor două acte normative privind noile pachetele de servicii, Contractul-cadru şi programele naţionale de sănătate care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

În cadrul şedinţei de Guvern de joi, a fost aprobată şi o hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 252/2020 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, care reglementează modul de decontare a serviciilor acordate în sistemul de sănătate în acest interval.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments