Tentativă de omor: un arădean de 47 de ani a fost arestat, după ce a lovit cu cuțitul un alt bărbat
La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări față de un inculpat în vârstă de 47 de ani cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
În fapt s-a reținut că în data de 16.04.2025, în jurul orei 20:30, inculpatul MS pe fondul unei provocări din partea persoanei vătămate L.V., l-a lovit pe acesta cu cuțitul în zona feței și a gâtului provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, în timp ce se aflau atât la domiciliul inculpatului cât și în fața imobilului persoanei vătămate.
În cauză s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad, începând din 17 aprilie 2025. Urmărirea penală continuă.