Tenismena de la Sportsin Arad, Andreea Roşca, s-a calificat pe tabloul principal de la Limoges

by Sorin Haut

Tenismenele Andreea Roșca și Ana Bogdan se află pe tabloul principal la turneul challenger WTA 125k de la Limoges, din Franța. Andreea Roșca, de la clubul sportiv Sportsin Arad, a fost nevoită să joace un meci de baraj în calificări pentru a accede pe tabloul principal, meci în care a câștigat categoric, cu 6-0 6-0, în fața germancei Jasmin Jebawy, locul 614 WTA. Astfel, în primul tur de la Limoges, Andreea Roșca va juca marţi, 14 decembrie, contra belgiencei Greet Minnen, locul 75 WTA și 24 de ani. Andreea ocupă locul 375 WTA, dar revine după o serie de accidentări, anul acesta.

“Am venit să mă înscriu şi am intrat în calificări, aşteptam să revin în competiţii după patru luni de absenţă, ca urmare a accidentării şi perioadei de recuperare. Nu am jucat mult în ultimul timp”, a spus Andreea Roşca. Cea de-a doua româncă, Ana Bogdan, va juca astăzi contra georgiencei Mariam Bolkvadze, locul 177 WTA și 23 de ani. Turneul se dispută în sală, pe teren indoor. La competiție va participa și Monica Niculescu, la dublu.

Facebook Comments