TENIS: ROMANIA – SERBIA 1-0, IN PLAY-OFF PENTRU FED CUP

by Cosmin Mihuta

Echipa feminină de tenis a României conduce Serbia cu scorul de 1-0 în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Fed Cup, după ce Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Ivanovic cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, sâmbătă, în primul meci de simplu al întâlnirii.

Cîrstea (27 WTA) a început slab meciul și a fost condusă cu 3-0 de Ivanovic, cea mai bună prietenă a sa, a revenit la 2-3, dar în cele din urmă a cedat setul cu 3-6, după un ultim ghem foarte disputat, Sorana ratând nu mai puțin de cinci mingi de break la 3-5.

Setul secund a fost dominat clar de româncă, Sorana Cîrstea câștigând cu un neașteptat 6-1. În decisiv, sârboaica, numărul 12 mondial, a început mai bine, a condus cu 2-0, dar Cîrstea a avut un reviriment fantastic, reușind șase ghemuri la rând, salvând cinci mingi de break și închind cu un as.

Al doilea meci de simplu va fi între Simona Halep și Bojana Jovanovski, iar duminică vor avea loc partidele Halep — Ivanovic (ora 12,00) și Cîrstea — Jovanovski, precum și partida de dublu, între perechile Irina Begu/Monica Niculescu și Jovana Jaksic/Nina Stojanovic.

Cîrstea (27 WTA) pierduse ambele meciuri directe cu Ivanovic (12 WTA), în 2008, în primul tur la Australian Open, când sârboaica s-a impus cu 7-5, 6-3, și în 2010, la Linz, în primul tur, când Ana a câștigat cu 6-2, 6-0.

 

Sursa: http://www.agerpres.ro/sport/2014/04/19/tenis-romania-serbia-1-0-in-play-off-pentru-grupa-mondiala-ii-a-fed-cup-14-14-08

Facebook Comments