TEMPERATURILE SCAD ÎN URMĂTOARELE ZILE ÎN TOATĂ ȚARA

by Florian Popa

Vremea va deveni normală pentru data din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar valorile termice diurne nu vor mai depăși 18 – 19 grade, în timp ce pe arii extinse sunt anunțate ploi la nivelul întregii țări în perioada 24 – 26 aprilie, precum și precipitații slabe cantitativ pe 18 – 19 aprilie, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 18 aprilie – 1 mai, publicată luni.

În Banat, după temperaturile de vară din 18 aprilie, local peste 30 de grade, între 19 și 21 aprilie vremea va deveni răcoroasă, cu medii ale maximelor de 16 — 17 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 18 — 20 de grade, fiind posibile valori mai scăzute între 25 și 28 aprilie. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 21 și 22 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de 3 — 4 grade, însă ulterior această medie nocturnă se va încadra între 5 și 8 grade, fără a suferi modificări semnificative până pe 1 mai. În intervalul 24 — 26 aprilie va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe vor fi atât pe 19 aprilie cât și, temporar, în cursul celei de-a doua săptămâni.

În Crișana, între 19 și 21 aprilie, vremea va deveni răcoroasă, cu medii ale maximelor de 14 — 16 grade, după care, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 17 — 19 grade, fiind posibile valori mai scăzute pe 27 și 28 aprilie. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 21 și 22 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de două — trei grade, însă ulterior această medie nocturnă nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va încadra între 4 și 7 grade. În intervalul 24 — 26 aprilie va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe cantitativ vor fi atât pe 19 aprilie cât și, temporar, în cursul celei de-a doua săptămâni.

În Transilvania, media temperaturilor diurne va scădea semnificativ în primele patru zile, de la 27 la 13 grade, apoi va crește, menținându-se în jurul a 17 grade până pe 26 aprilie, urmând ca, în intervalul 27 aprilie — 1 mai, să fie de 14 — 16 grade. Tendința regimul termic mediu nocturn este tot de scădere semnificativă, de la 9 grade în primele două nopți, la valori apropiate de zero grade, pe 21 și 22 aprilie, când vor fi condiții de brumă. Ulterior, media temperaturilor minime nu va avea modificări semnificative până pe 1 mai și se va situa între 2 și 6 grade. Pe 19 și 24 — 25 aprilie va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar apoi ploi în general slabe se vor semnala, temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments