TEMPERATURI DE PRIMAVARA IN TOATA TARA. PROGNOZA METEO PENTRU LUNI SI MARTI

by Florian Popa
Luni, vremea va fi calda, chiar deosebit de calda pentru aceasta data, in estul, sudul si partial in centrul teritoriului, unde valorile termice vor continua sa creasca usor. Cerul va fi mai mult noros in jumatatea de vest a tarii, unde temporar va ploua, local in cursul zilei si pe arii tot mai extinse spre seara si noaptea, informeaza Mediafax.
In Banat, nordul Olteniei si in vestul Transilvaniei, cantitatile de apa vor depasi, pe arii restranse, 20…25 l/mp, iar in Muntii Banatului si in vestul Carpatilor Meridionali, izolat, se vor cumula peste 30 l/mp. Ploile vor avea mai ales caracter de aversa si trecator vor fi posibile descarcari electrice. Pe crestele montane, mai ales pe parcursul noptii, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.
In restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele innorari in a doua parte a intervalului si doar izolat se vor semnala ploi slabe. Vantul va avea intensificari temporare in majoritatea regiunilor, cu viteze de pana la 50-55 km/h, iar la munte, indeosebi in zona inalta, va depasi 70-80 km/h.
Temperaturile maxime se vor incadra intre 10 si 22 de grade, cu cele mai ridicate valori in sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa intre 2 si 10 grade. In zonele joase de relief, indeosebi dimineata, vor mai fi conditii de ceata.
Marti, desi valorile termice vor marca o scadere usoara fata de ziua precedenta in cea mai mare parte a tarii, vremea se va mentine calda pentru aceasta perioada, indeosebi in regiunile extracarpatice. Cerul va fi temporar noros si va ploua, in general slab cantitativ, local in nord-vestul, centrul si nordul tarii si pe arii mai restranse in restul teritoriului.
Ploile vor fi si sub forma de aversa si trecator se vor semnala descarcari electrice. In zona montana inalta, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in prima parte a intervalului, in estul tarii si pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor incadra, in general intre 10 si 18 grade, iar cele minime se vor situa, intre -1 grad in depresiunile Carpatilor Orientali si 8 grade pe litoral.
Sursa: hotnews.ro
Facebook Comments