Telenovela OUG 13 s-a terminat. Deputații au adoptat legea de abrogare

Telenovela OUG 13 s-a terminat. Deputații au adoptat legea de abrogare
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat legea de abrogare a OUG 13 cu 291 de voturi "pentru" şi trei abţineri, conform b1.ro. Totodată, deputații au adoptat și legea de aprobare a OUG 14 cu 292 de voturi "pentru" şi o abţinere. Ambele legi urmează a fi trimise la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. În cazul OUG 13, un deputat a ales să nu voteze, iar în cazul OUG 14, alţi trei au fost prezenţi, dar nu au votat. Din plen a lipsit chiar președintele Camerei, Liviu Dragnea, motiv pentru care ședința a fost condusă de vicepreședintele Petru Vlase. După procedura de vot, Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, a declarat de la tribună că Executivul Grindeanu tot trebuie să demisioneze. Camera Deputaţilor este forul decizional în cazul acestor legi.