Țările cu cele mai mari șanse de supraviețuire în cazul unui război atomic
Experții au dezvăluit țările care ar supraviețui unei ierni nucleare. Doar cinci națiuni ar fi capabile să asigure provizii populației în cazul în care ar avea loc o asemenea catastrofă. Printre ele se numără și o țară din Europa, scrie stiripesurse.ro.
În cazul în care ar avea loc un război atomic pe scară largă, oamenii de știință consideră că ceea ce ar urma ar fi o iarnă nucleară. În acest caz, doar câteva națiuni insulare ar putea continua să producă suficientă hrană astfel încât să-și poată hrăni populația.
Iarna nucleară ar presupune o răcire climatică prelungită și severă, cu furtuni de foc. Acestea ar bloca lumina directă a Soarelui. Astfel, recoltele s-ar pierde și ar apărea foametea, lucru care ar duce la scăderea populației. Doar cinci națiuni insulare ar putea supraviețui unui asemenea scenariu apocaliptic, potrivit unui studiu.
“Insulele precum Noua Zeelandă sunt adesea foarte dependente de importurile de combustibil lichid rafinat, pot fi lipsite de autosuficiență energetică și sunt susceptibile la defecțiuni și penurii de produse de bază esențiale.
În timp ce Noua Zeelandă ar putea redirecționa o mare parte din exporturile sale de produse lactate pentru a aproviziona piața locală, nu are capacitatea de a fabrica multe piese de schimb pentru utilajele agricole și de prelucrare a alimentelor”, a explicat profesorul Nick Wilson, de la Universitatea din Otago, Wellington, care este autorul studiului, potrivit The Sun.
Studiul a presupus analizarea unor situații bruște în care lumina solară ar putea fi redusă. Acestea ar fi putut fi cauzate de erupții de supervulcani, impacturi de asteroizi sau chiar un război nuclear. Ulterior, condițiile unei ierni nucleare au fost aplicate în 38 de națiuni insulare pentru a vedea cum se descurcă acestea cu aprovizionarea de resurse alimentare.
În afară de Noua Zeelandă, alte patru națiuni ar fi capabile să-și hrănească populația în cazul unei ierni nucleare. Este vorba despre Australia, Vanuvatu și Insulele Solomon, precum și despre Islanda, țara europeană care s-ar afla cel mai în siguranță în cazul producerii unui asemenea scenariu. În schimb, altele nu ar rezista din cauza “colapsului industriei și al funcționării sociale”.