Țările baltice se pregătesc de decuplarea de la rețeaua electrică rusească
Cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia, se pregătesc pentru ziua de sâmbătă, când ar urma să se decupleze de la rețeaua electrică rusească, rupând astfel definitiv legăturile lor energetice cu Moscova, care datează din era sovietică, transmite agerpres.ro.
Un ceas digital instalat la Vilnius numără orele care separă integrarea deplină a țărilor baltice în rețeaua electrică europeană.
Sâmbătă, Letonia va tăia fizic cablul electric care o leagă de Rusia, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată duminică la Vilnius pentru o ceremonie la care vor participa și liderii țărilor baltice.
'Este greu de crezut că am ajuns, în sfârșit, aproape de linia de sosire', a declarat ministrul lituanian al Energiei, Zygimantas Vaiciunas. 'Este ultima etapă din lupta noastră pentru independență energetică', a adăugat oficialul lituanian.
Chiar dacă cele trei țări baltice fac parte din UE și NATO încă din 2004, pregătirile pentru integrarea în rețeaua electrică europeană s-au întins pe mai mulți ani din cauza numeroaselor probleme tehnice și financiare, precum și a necesității de a-și diversifica sursele de aprovizionare via în special cabluri submarine. Decuplarea de rețeaua rusească a devenit și mai urgentă după invadarea Ucrainei în 2022, care a provocat îngrijorări în rândul balticilor că ar putea fi următorii vizați de Moscova.
Lituania, Letonia și Estonia au încetat să mai cumpere gaze naturale și electricitate din Rusia însă rețelele lor electrice sunt în continuare conectate cu cele din Rusia și Belarus, iar stabilirea frecvenței este controlată de la Moscova. În aceste condiții, cele trei state baltice depind în continuare de Moscova pentru un flux stabil de electricitate, un element crucial pentru aparatele care necesită o alimentare electrică fiabilă, în special în procesele industriale.
După sincronizare cu rețeaua europeană, țările baltice vor putea să își stabilească propria lor frecvență, în mod independent.
'Până în prezent, Rusia a putut utiliza energia ca o armă, creând riscul apariției unei perturbări electrice neașteptate în deciziile politice', a explicat Zygimantas Vaiciunas.
Sâmbătă, 8 februarie, începând cu ora 07:00 GMT, țările baltice se vor deconecta definitiv de la rețeaua electrică rusească și vor funcționa în 'mod izolat' pentru restul zilei.
'Trebuie să efectuăm teste pentru a garanta Europei stabilitatea sistemului nostru energetic', a precizat Rokas Masiulis, director la Litgrid, operatorul rețelei lituaniene de electricitate. 'Vom opri și reporni centralele electrice, vom observa fluctuațiile de frecvență și evalua capacitatea noastră de a le controla', a precizat Rokas Masiulis.
Țările baltice se vor integra în rețeaua europeană de electricitate via Polonia, responsabilii lituanian și polonez urmând să demareze procesul de sincronizare duminică la prânz.