Guvernul a aprobat un proiect de lege privind modificarea tarifelor pentru roviniete, in cazul transportului de marfa, in scopul transpunerii in legislatia nationala a unor prevederi europene. Prin transpunerea acestor prevederi, vor fi recalculate intermediare de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania pentru vehiculele de transport marfa cu masa totala maxima autorizata (MTMA) mai mare de 3,5 tone. In urma recalcularii, vor fi majorate semnificativ o serie de tarife, insa vor exista si reduceri. Tarifele pentru celelalte categorii de vehicule, cele de transport persoane si pentru transport marfa cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone, raman la nivelul aplicat in prezent.
Potrivit Guvernului, un aspect important vizat de transpunere consta in stabilirea unor proportii intre nivelul anual si cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, sapte zile si 30 zile. Prin modificarea tarifelor existente in conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica urmatoarele proportii: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful saptamanal va fi maximum 5% din tariful anual si tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual.
Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern in conditiile in care Comisia Europeana a deschis procedura de infringement impotriva Romaniei pentru neindeplinirea obligatiilor de stat membru, anume de transpunere in legislatia nationala a prevederilor Directivei 2011/76/UE pana la 16 octombrie 2013.
- Noile tarife
Sursa: hotnews.ro