TARIFE REDUSE IN STATIUNILE DE LA MUNTE, IN PERIOADA 9 FEBRUARIE – 28 MARTIE

by Sida Voicu

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism lansează programul „O săptămână la munte”, care se va derula în perioada 9 februarie – 28 martie, iar tarifele vor fi cuprinse între 161 lei şi 368 de lei de persoană pentru un sejur de cinci zile.

Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi şi sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă, se arată într-un comunicat transmis de FPTR.

Tarifele pentru un loc pe un sejur de cinci nopţi, fără servicii de masă, sunt următoarele: la hotel, vilă, cabană de două stele -161 lei persoană/sejur (fără mic dejun); la hotel, vilă, cabană trei stele – 259 lei persoană/sejur (fără mic dejun); la hotel, vilă patru stele – 368 lei persoană/sejur (fără mic dejun).

Durata unui sejur este de 5 nopţi, începând duminică şi terminând vinerea, în perioada 09 februarie – 28 martie 2014. Cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit.

Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri puse la dispoziţie. Până acum, în acest program s-au înscris 27 de structuri de cazare, fiind puse la dispoziţie aproape 700 de locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vândute în peste 44 de agenţii de turism din toată ţara, ceea ce înseamnă că în cele 8 serii circa 5.600 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/economic/o-saptamana-la-munte-in-perioada-9-februarie-28-martie-care-sunt-tarifele-reduse-pentru-turisti-12048629

Facebook Comments