Tăriceanu confirmă: Falcă are superimunitate în faţa legii

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prezent astăzi la Arad. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a confirmat faptul că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, se bucură de o superimunitate în faţa legii. Tăriceanu a fost întrebat despre unele anchete care vizează Consiliul Judeţean Arad, anchete derulate de OLAF, care sunt întârziate de anumite instituţii din România. Liderul ALDE a confirmat faptul că avem de a face cu o justiţie făcută în mod selectiv, doar pentru a proteja anumite persoane. De altfel, această situaţie a superimunităţii de care beneficiază Gheorghe Falcă a fost semnalată și de deputatul arădean Adrian Todor.