Țara care a interzis telefoanele mobile în școlile primare și generale

by Dana B.

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a adoptat joi un proiect de lege care prevede interzicerea accesului elevilor cu telefoane mobile în şcolile primare şi generale, informează postul Europe 1.

Noua lege prevede „interzicerea efectivă” a accesului cu telefoane mobile a elevilor în şcolile primare şi generale.

Este vorba de „un semnal adresat societăţii”, a argumentat Guvernul de la Paris.

Interdicţia va fi valabilă şi la orele desfăşurate în spaţii exterioare, spre exemplu la cursurile de sport.

Directorii instituţiilor şcolare vor dispune modalităţile de aplicare a noii legi, valabilă pentru cei aproximativ 8,5 milioane de elevi din şcoli primare şi generale.

Codul şcolar din Franţa interzice din iulie 2010 folosirea telefoanelor mobile „în orice activitate şcolară şi în locuri prevăzute prin regulament intern”. Însă ministrul francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a cerut o „bază juridică mai solidă”.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments