Ţapoş, mulţumit de portarii UTA-ei: “Se pregătesc exemplar”

by Sorin Haut

După o săptămână la Oliva Nova, Dan Țapoș, antrenorul portarilor utiști, trage o primă linie a pregătirii desfășurate de trupa arădeană pe tărâm iberic.

Țapoș îi are în subordine pe Bogdan Miron, Alexandru Barna și Sebastian Mara. Nu au fost puține zilele în care, înainte de răsăritul soarelui, cu toții au fost pe plaja Mării Mediterane pentru o primă sesiune de pregătire fizică.

“Ca de obicei, portarii se pregătesc bine și sunt obsinuit să se întâmple așa. Sunt constienți că este o perioadă mai dificilă peste care trebuie să trecem împreună. Condițiile în care ne pregătim aici ajută foarte mult și timpul trece repede, având în vedere că avem două sau chiar trei antrenamente pe zi cu portarii. Cu excepția faptului că Barna resimte în acest moment o entorsă mai veche și a fost menajat o zi, toți se pregătesc exemplar și răspund bine la exercițiile pe care le facem împreuna”, a povestit Țapoș.

Miron, integralist în prima parte a sezonului, l-a completat pe tehnician: “Antrenamentele sunt grele, se știa că urmează o perioadă de încărcare fizică. Dar domnul antrenor este profesionist și știe să îmbine utilul cu plăcutul. Eu, împreună cu Barna și Mara, încercăm să ne pregătim cât mai bine și dăm totul din noi la antrenamente. Avem avantajul că ne pregătim pe terenuri bune și o climă normală”.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments