Tânărul de 25 de ani internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad după ce a fost confirmat cu hantavirus a fost externat joi, după ce medicii au constatat că starea sa de sănătate este bună și că și-a revenit complet.
Potrivit reprezentanților SCJU Arad, pacientul a fost internat în data de 8 mai, după ce s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe cu sindrom febril. Ulterior, acesta a fost transferat pe secția de boli infecțioase, unde investigațiile au indicat prezența unei tulpini de hantavirus întâlnită în România.
„Pacientul diagnosticat cu tulpină de virus hanta a fost externat astăzi. El a fost internat pe data de 8 mai și diagnosticat cu tulpină de hantavirus existentă în România, pentru care nu au fost înregistrate cazuri de transmitere de la om la om, ci doar de la rozătoare la om”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Diagnosticul a fost confirmat oficial de Institutul Național de Sănătate Publică în 18 mai, după efectuarea unor teste suplimentare. Specialiștii au precizat că este vorba despre o tulpină specifică Europei și României, fără legătură cu virusul Andes, identificat recent pe o navă de croazieră și întâlnit doar în America de Sud.
Ancheta epidemiologică a arătat că pacientul nu călătorise în afara țării. În ultimii trei ani, acesta fusese internat la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, județul Bihor, de unde a fost externat pe 6 mai, cu două zile înainte să ajungă la spitalul din Arad.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad au transmis că serologia indică o infecție mai veche, devenită cronică. De asemenea, specialiștii au explicat că hantavirusul se transmite prin contact cu excrementele rozătoarelor și nu de la om la om, în cazul acestei tulpini.
Tânărul diagnosticat cu hantavirus la Arad a fost externat. Medicii spun că s-a vindecat complet