TANARUL CARE A PROVOCAT ACCIDENTUL DE PE DN 1 NU CONSUMASE ALCOOL

by Florian Popa

George Dumitru, şoferul care a provocat accidentul de pe DN 1 în urma căruia au murit el şi alţi cinci oameni, nu consumase alcool înainte de a urca la volan, arată necropsia făcută la Serviciul de Medicină Legală Prahova.

Reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală (SML) Prahova au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că necropsia arată că George Dumitru nu consumase alcool înainte de producerea accidentului. Sursele citate au precizat că la SML Prahova în cadrul necropsiilor se fac doar determinări pentru alcool, nu şi pentru substanţe stupefiante.

În ceea ce priveşte cauzele morţii lui George Dumitru şi a celorlalte cinci victime, reprezentanţii SML Prahova spun că acestea aveau ”leziuni foarte grave, numeroase politraumatisme, zdrobiri, compresiuni, rupturi de organe interne incompatibile cu viaţa”.

Trupurile neînsufleţite ale celor şase victime ale accidentului au fost ridicate luni de la sediul din Ploieşti al SML Prahova.

Salvatore Gherghelaş, Florin Cioroba şi Eduard Cioroba vor fi înmormântaţi joi la Câmpina, au declarat apropiaţi ai familiilor, în timp ce Nicoleta Mocanu şi fiica acesteia de 19 ani vor fi înmormântate în localitatea Proviţa. George Dumitru va fi înhumat în Capitală, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind dus la o capelă din cartierul bucureştean unde locuieşte familia acestuia.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Prahova au preluat, luni, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean dosarul în cazul accidentului, iar surse judiciare afirmau că va fi schimbată încadrarea juridică din ”ucidere din culpă” în ”omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul de 28 de ani care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare.

Accidentul în urma căruia au murit şase persoane a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 1, între Ploieşti şi Câmpina, unde George Dumitru, în vârstă de 28 de ani, a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un autoturism BMW X3 în care se aflau cinci persoane.

În urma impactului extrem de violent, atât şoferul care a provocat accidentul, cât şi cei cinci ocupanţi ai maşinii care circula regulamentar au murit pe loc.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments