Tănăr din Horia, prins drogat la volan

by Cristian Dobre

      Știri Arad.   La data de 18 iunie a.c., polițiștii comunei Vladimirescu au depistat un tânăr de 21 de ani din Horia, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit o valoare pozitivă la THC 5. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate.

Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.

 

Facebook Comments