Un tânăr în vârstă de 18 ani este cercetat de polițiștii orașului Chișineu-Criș, după ce ar fi sustras un autoturism, a provocat un accident rutier și a părăsit locul evenimentului, în mașină aflându-se și doi copii minori.
Potrivit cercetărilor, incidentul a avut loc în data de 20 iulie 2026. Tânărul ar fi furat un autoturism lăsat în fața unui magazin din localitatea Adea, după care l-a condus până când a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un pom.
După producerea accidentului, acesta a părăsit locul faptei și s-a deplasat la domiciliu, împreună cu cei doi copii minori care se aflau în autoturism în momentul impactului.
Polițiștii l-au identificat la domiciliu și au solicitat intervenția unui echipaj medical pentru evaluarea copiilor. Cei doi minori au fost transportați la spital pentru investigații și acordarea îngrijirilor medicale.
În urma testării cu aparatul etilotest, tânărul avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, verificările au stabilit că acesta nu deține permis de conducere.
Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Tânărul este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența alcoolului.
Tânăr de 18 ani, reținut după ce a furat o mașină, a provocat un accident și a fugit de la locul faptei