TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL – INCERCAREA NEREUSITA DE A PUNE LUMINA SUB OBROC

Nascut ca dar de la Dumnezeu in urma rugaciunilor dreptilor Zaharia si Elisabeta, Ioan avea sa ramana orfan de mic si nu dupa multi avea sa aleaga calea pustniceasca devenind glasul din pustiu care striga : ” Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”. Mai bine de 20 de ani a trait in deplina asceza intr-o pestera, iar la vremea potrivita da ascultare chemarii Lui Dumnezeu si ajunge pe malul Iordanului unde isi incepe predica despre pocainta pregatind astfel calea Mantuitorului.
Desi in predicile sale scotea la iveala adevaruri dureroase si condamna pacatul cu multa inversunare, multimile il cautau cu multa ardoare, iar Sfantul Ioan avea sa le insufle nu numai pocainta pentru faptele din trecut ci mai ales dorinta de a pune temelia unei vieti viitoare bazate pe dreptate, adevar si dragoste fata de aproapele. Intr-una din zilele cand Sfantul Ioan boteza multime de oameni in Iordan, prin acel loc avea sa treca imparatul Iord insotit de Irodiada, sotia fratelui sau, Filip. Fara a sta pe ganduri , Sfantul Ioan striga de fata cu toata suflarea :” Nu ti se cuvine tie, ca imparat, sa traiesti intr-o asemenea faradelege!”, toti cei ai vremurilor cunoscand faptul ca Irod si Irodiada traiau impreuna. Desi noi, oamenii, in vechime dar mai ales astazi incercam sub numele unei tolerante nesanatoase uneori, sa inchidem ochii siliti de imprejurari, iata ca Sfantul Ioan nu s-a dovedit a fi ” ca o trestie clatinata de vanturile imprejurarilor, ci mustra viciile fara ocol”, dupa cum frumos spunea Parintele Sofian Boghiu. Departe de a se intelege prin aceasta ca trebuie sa ne socotim indreptatiti a arata noi cu degetul spre pacatele altora, pentru ca, daca am fost atenti, Sfantul Ioan facea acest lucru dupa 20 de ani de viata aspra in pustiu. In cel mai bun si dorit caz putem face acest lucru doar daca degetul acuator este indreptat spre propriile pacate. Si in zilele noastre,ca si atunci, adevarul doare, si de multe ori suntem tentati a-l considera vinovat pe cel care scoate la lumina nedreptatea/pacatul facut de noi („nu sunt eu vinovat ci cel care a spus ce am facut”), in loc sa ne acceptam cu smerenie greseala si sa cautam a o indrepta .
Asadar, cum adevarul a durut-o foarte mult pe Irodiada, aceasta l-a pus pe Irod sa il aresteze pe Sfantul Ioan, asteptand momentul prielnic pentru razbunare. Si cum prilejul de a savarsi raul nu intarzie sa apara niciodata, la petrecerea data de Irod, acesta, ametit de patima si bautura, ii promite fiicei Irodiadei, Salomeea, ca ii va da orice isi va dori pentru dansul frumos pe care tocmai il facuse in fata mesenilor. Cum momentul razbunarii venise pentru Irodiada, aceasta isi sfatuieste fiica sa ceara capul Sfantului Ioan pe o tipsie de aur, dorinta ce ii este indeplinita, facandu-se din aceasta crima o incercare nereusita de ascundere a adevarului.
Sa luam aminte, asadar, ca este mult mai intelept sa ne acceptam cu smerenie greselile si sa cautam sa le indreptam, pentru ca incercand sa punem lumina sub obroc nu facem altceva decat sa adaugam noi si noi greseli, facand ca, consecintele lor sa fie tot mai mari.
Doamne ajuta!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)