Sute de vietnameze aduse în Europa și forțate să lucreze în saloane de masaj sau bordeluri

by Andreea Radu

Trei persoane au fost arestate luni în Germania și Slovacia, în urma unei operațiuni a poliției împotriva unor rețele de trafic de persoane, relatează digi24.ro. Gruparea este acuzată că a introdus cetățeni vietnamezi, cu precădere femei, pe teritoriul unor țări europene contra unor sume mari de bani, apoi i-a obligat să își achite datoriile lucrând în saloane de masaj sau bordeluri, potrivit autorităților.
Poliția din Berlin a arestat o vietnameză care locuiește în capitala Germaniei, în timp ce o femeie cu cetățenie slovacă a fost reținută la Bratislava. Polițiștii cred că cele două femei fac parte dintr-un grup mai mare de suspecți, inclusiv mai mulți vietnamezi, un german și doi slovaci, care au adus vietnamezii în Europa cu vize obținute în mod fraudulos.
Aceștia sunt acuzați că au cerut sume cuprinse între 13.000 și 21.000 de euro pentru a aduce vietnamezii în țară, sume care urmau să fie rambursate de imigranți lucrând în saloane de cosmetică, saloane de masaj și apartamente folosite ca bordeluri.
O anchetă care a implicat poliția germană, poliția slovacă și Europol a constatat că 250 de migranți vietnamezi au fost aduși în regiune în mod fraudulos de către gruparea de traficanți. Au primit vize Schengen de la diverse companii din Slovacia care avea legătură cu rețeaua.
După ce migranții erau aduși din Vietnam în Slovacia, erau transportați în Germania cu mașina. Apoi li se luau bunurile personale și erau ținuți prizonieri până când își plăteau „datoriile”.
Un bărbat vietnamez este suspectat că administra injecții hormonale femeilor care lucrau ca prostituate în Germania pentru a le împiedica să rămână însărcinate, potrivit anchetatorilor.
Poliția a găsit 13 persoane care se aflau ilegal în Germania în timpul raziei organizate luni în mai multe părți ale Germaniei.

Facebook Comments