Sute de suporteri i-au încurajat pe utişti, la stadion! Adi Petre a revenit oficial la UTA

by Sorin Haut

Aproximativ 200 de suporteri ai „Bătrânei Doamne” au răspuns, astăzi, prezent apelului lui Laszlo Balint, care își dorea ca jucătorii să simtă susținerea și atașamentul fanilor chiar şi în afara stadionului, înainte de meciul de acasă cu FC Hermannstadt. Susținătorii „roş-albilor” au ascultat un alt îndemn al lui Balint şi au legat fulare, eșarfe sau fanioane de gardul din jurul noii arene „Francisc Neuman”, pentru a-şi arăta astfel iubirea faţă de UTA. În Calea Aurel Vlaicu, în jurul orei 12:15, când autocarul echipei a intrat pe porțile arenei, erau adunaţi deja fanii, care au cântat şi au aprins torţe, respectând în acelaşi timp distanţarea socială. Jucătorii i-au aplaudat, iar sutele de utişti au rămas în stradă și după ce favoriții s-au retras la vestiare.

Pe lângă susţinerea echipei, ultrașii au scandat împotriva fostei și actualei administrații locale, de vină fiind în special starea deplorabilă a gazonului. Altfel, ajuns în cursul nopții din Italia, Adrian Petre a semnat astăzi contractul ce-l leagă din nou de UTA până în 2022. Noul atacant al „Bătrânei Doamne” este însoţit la Arad de impresarul Cătălin Sărmășan, alături de care a urmărit meciul cu Hermannstadt, din cadrul etapei a 22-a a Ligii 1.

Facebook Comments