SUTE DE ELEVI ARĂDENI AU PARTICIPAT LA PROGRAMUL „ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”

by Florian Popa

În perioada noiembrie 2015-iunie 2016, peste 460 de elevi de clasa I, din 8 unități de învățământ arădene, au primit informații utile pentru siguranța personal, în cadrul programului educațional desfășurat la nivel național „ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”.

Activitățile educative desfășurate de polițiștii compartimentului de analiză și prevenire a criminalității împreună cu cei ai biroului rutier, au vizat siguranța în drum spre școală, acasă și în vacanță.

Activitățile s-au desfășurat pe baza materialelor (broșuri, cărți de colorat, pliante informative ) și a scenariilor didactice din cadrul programului ”Școala Siguranței Tedi”.

La finalul programului, copiii au fost capabili să identifice situațiile de risc la care pot fi expuși și să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Facebook Comments