Sute de bolnavi de coronavirus au plecat din spitale și mii de români au ieșit din centrele de carantină 

by Cristian Dobre

Centrele de carantină din țară se golesc, după decizia Curții Constituționale privind carantina, izolarea și internarea pacienților Covid-19. Presa locală relatează nenumărate astfel de cazuri, când oamenii părăsesc la cerere centrele de carantină. La fel, pacienți internați în spital, cu Covid-19, pleacă acasă, tot la cerere, iar medicii nu pot decât să le recomande să stea în izolare acasă și să nu-i pună pe alții în pericol.

De la intrarea în vigoare a deciziei CCR, Grupul de Comunicare Strategică nu mai comunică numărul de persoane aflate în izolare și carantină.

Ultimele date au fost comunicate pe 3 iulie: 58.991 de persoane în izolare la domiciliu și 741 în carantină.

Suceava

Patru persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, dar fără simptome de boală, care erau internate în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, s-au externat la cerere, după ce Curtea Constituțională a decis că internarea fără acordul pacientului nu se poate face în baza unui ordin de ministru, scrie presa locală.

De asemenea, cele 3.090 de persoane care se aflau în autoizolare, după ce au revenit din străinătate din zona galbenă, nu se mai supun acestei măsuri, declarat șeful DSP Suceava, dr. Dinu Sădean. El a arătat că aproximativ 20 dintre acestea au notificat DSP prin e-mail că au ieșit din autoizolare, dar vor purta mască și vor respecta regulile de igienă și distanțare socială.

Botoșani

Niciun botoşănean nu mai este în carantină sau în izolare la domiciliu de la sfârşitul săptămânii trecute. Sâmbătă au ieşit din carantină 19 persoane, iar din izolare la domiciliu 1.258 de persoane recent întoarse din zone galbene din străinătate.

„Este vorba de şase persoane care erau carantinate la cerere şi 13 persoane aflate în carantină instituţionalizată după ce nu au respectat măsura izolării. De asemenea, au ieşit din izolare toate persoanele care s-au întors în ultimele două săptămâni din străinătate”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul interimar al Direcţiei de Sănătate PublicăBotoşani.

Buzău

De vineri, 3 iulie, când a apărut motivarea deciziei CCR, până luni, 6 iulie, nu mai puțin de 19 pacienți Covid-19 internați la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat au fost externați.

Cei 19 pacienți erau asimptomatici și au cerut să fie lăsați să plece acasă, bazându-se pe decizia CCR. Ei au declarat pe propria răspundere că vor sta izolați de restul familiei.

Mulți dintre pacienți sunt tineri și au ales să plece după doar câteva zile de internare, unii chiar și 5 zile, fără să aibă certitudinea că nu mai sunt purtători ai virusului și că nu riscă să-i îmbolnăvească pe cei din jur.

Dolj

Niciun doljean nu se mai află în carantină după ce obligativitatea acestei măsuri a fost anulată de Curtea Constituţională. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj spun că oamenii au făcut cereri pentru a părăsi carantina.

„Au făcut cereri pe proprie răspundere şi au plecat”, spune Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj. El menţionează că Direcţiile Sanitare nu mai pot impune măsura de carantinare sau autoizolare până nu se clarifică situaţia, astfel că, la intrarea în ţară, cetăţenii primesc acum doar o recomandare de autoizolare.

Pacienții confirmaţi cu COVID-19 se pot externa la cerere din spital. În Craiova, însă, nu au existat până acum astfel de cazuri, a precizat pentru GdS Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

Hunedoara

În județ au existat trei centre de carantină în starea de urgență, iar după relaxarea măsurilor a rămas un singur centru, la Petroșani. După decizia CCR, de la sfârșitul săptămânii trecute, cele 15 persoane care se aflau acolo au plecat. Primul impact vizibil pentru cetățeni a fost legat de retragerea dispozitivului de pază al Jandarmeriei de la hotelul amintit.

Nici în izolare nu se mai află nimeni, ca urmare a deciziei Curții. Conform reprezentanților Instiutuției Prefectului Județului Hunedoara, vineri, 3 iulie, în izolare se aflau 914 persoane. Și acestea sunt acum libere.

În carantină au fost, de-a lungul crizei, 1.290 de persoane, iar în izolare 11.875 de persoane.

Sibiu

Mai mult de jumătate dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, au fost externaţi la cerere, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

„Până în prezent au fost externate 28 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2: 24 din cadrul spitalului de Pneumoftiziologie şi 4 din cadrul SCJU Sibiu. În prezent sunt internaţi un număr total de 73 de pacienţi confirmaţi pozitiv în urma testării SARS CoV-2. Dintre aceştia 48 sunt în cadrul SCJU Sibiu (42 pe secţii, 6 pe ATI), 22 în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu şi 3 în cadrul Spitalului de Pediatrie”, a explicat reprezentanta Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus care au dorit sa plece acasă provin din Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, fiind vorba despre 24 de persoane dintr-un total de 28 aflate în această situaţie. Din cel mai mare spital unde sunt trataţi pacienţii COVID-19, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, au plecat acasă, la cerere, doar patru pacienţi şi au rămas să îşi urmeze tratamentul alţi 48, din care şase sunt în stare gravă la Terapie Intensivă.

Bihor

La Bihor presa locală relatează o situație și mai neobișnuită: trei persoane depistate cu noul coronavirus, care sunt cadre medicale (două asistente şi o infirmieră) au refuzat să fie îngrijite la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal din Oradea.

„S-a discutat cu colegele respective şi li s-a explicat de către medici că internarea este cea mai bună soluţie pentru dânsele şi pentru familiile lor. Duminică au plecat cu ambulanţa la Oradea, pentru a fi internate la Spitalul Municipal, la Infecţioase, dar când au ajuns acolo au semnat o declaraţie pe proprie răspundere că refuză internarea”, a declarat managerul Spitalului Municipal din Salonta, Adrian Haţegan, pentru Bihoreanul.

Potrivit acestuia, cele două asistente şi infirmiera care au refuzat internarea sunt asimptomatice şi au promis că vor sta izolate la domiciliu, chiar dacă potrivit deciziei CCR nici această măsură nu este obligatorie.

Tot prin decizia CCR, a fost golit centrul de carantină de la Pădurea Neagră, unde sâmbăta trecută se aflau 7 persoane venite din ţări cu răspândire mare a Covid şi care iniţial trebuiau să stea în izolare la domiciliu, dar nu au respectat această măsură şi au fost mutate în carantină instituţionalizată.

550 de pacienți externați în două zile

​Guvernul a adoptat în ședința de luni proiectul de lege privind carantina și izolarea în acord cu recomandările CCR, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Proiectul va merge în regim de urgență în Parlament, a mai anunțat ministrul Tătaru.

„Este necesar pentru a putea gestiona și controla pandemia prin care trecem. Dacă este să facem o evaluare de ieri până azi, deși azi avem 250 de cazuri noi, avem o diferență de număr de pacienți din spitale de 550. Deci avem 550 de pacienți mai puțini internați în spitale”, a declarat Nelu Tătaru.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments