Angajații fabricii Leoni din Arad au fost informați că, începând cu anul 2026, compania germană intenționează să opereze restructurări semnificative, care vor conduce la pierderea a sute de locuri de muncă. Informația a fost făcută publică de consultantul Doru Șupeală, printr-o postare pe platforma LinkedIn, și a fost confirmată ulterior de autorități.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, compania Leoni a transmis o notificare de concediere colectivă, care vizează 465 de salariați din totalul de 1.596 angajați ai fabricii din Arad. Concedierile sunt motivate de „rentabilizarea activității”, iar în perioada următoare vor avea loc consultări cu sindicatele, conform legislației în vigoare.
Inspectorul-șef al ITM Arad, Ecaterina Isac, a confirmat demersul companiei și a precizat că procedura se află în faza legală de notificare și dialog social.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât anunțul vine în pragul sărbătorilor de iarnă, generând incertitudine și îngrijorare în rândul angajaților. „Arădenii care lucrează la Leoni vor petrece sărbători foarte triste și pline de incertitudine, neștiind dacă vor face parte dintre cei disponibilizați și nici care va fi valoarea pachetelor compensatorii”, a transmis Doru Șupeală.
Consultantul a explicat că Leoni, producător de cabluri și ansambluri electrice pentru industria auto, este afectată de scăderea comenzilor și a vânzărilor din sectorul auto european. De altfel, procesul de reducere a personalului ar fi început deja: față de anul 2023, fabrica Leoni Arad ar fi pierdut aproximativ 500 de angajați, numărul total scăzând de la circa 4.300.
La nivel național, grupul Leoni a avut în perioada de vârf aproximativ 12.000 de angajați în România, iar disponibilizările ar putea afecta și alte unități ale companiei, inclusiv fabricile din Pitești, Bistrița și Beiuș. Anterior, Leoni a închis deja fabrica din Luduș, unde lucrau aproximativ 200 de persoane.