Suporterii UTA-ei sună adunarea pentru deplasarea de pe „Ion Oblemenco”

by Sorin Haut

Suporterii UTA-ei au ratat deplasarea estivală de pe litoral, ca urmare a amânării meciului cu Farul Constanța, dar în schimb își anunță prezența în Bănie, unde roș-albii se vor duela vineri seară cu viceliderul CS Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a șasea a SuperLigii. Fanii utiști sună adunarea pentru a susține echipa pregătită de Mircea Rednic, detaliile fiind oferite de pagina de facebook Ultras Arad II:

”Peluza noastră organizează deplasarea suporterilor cu autocarul și îi invită pe toți utiștii să se alăture pentru a susține Bătrâna Doamnă la Craiova.

Prețul trasportului este de 100 RON/persoană, iar rezervarea locurilor în autocar se va face exclusiv la magazinul UTA Official Store (Calea Aurel Vlaicu, bloc L, între gară și Atrium Mall, miercuri și joi, între orele 10.00 și 18.00), acolo unde fanii trebuie să se înscrie pe listă cu datele personale și să achite costul deplasării în funcție de numărul de locuri rezervate. Suporterii care nu locuiesc în Arad sau nu au posibilitatea de a se înscrie la magazin ne pot contacta prin mesaj privat pentru rezervare.

Meciul dintre CSU Craiova și UTA este programat să înceapă vineri, de la ora 21.30, pe stadionul Ion Oblemenco. Detaliile legate de transport și organizare vor fi furnizate ulterior fanilor înregistrați pe lista noastră.

Pentru noi doar UTA contează!”

15 lei – prețul unui bilet

De menționat că în prețul deplasării nu intră și biletul de intrare la meci. Cel mai probabil, tichetele se vor cumpăra de la fața locului, de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă, de lângă stadion. Sectorul rezervat galeriilor adverse este cel cu numărul 18, unde prețul unui bilet este de 15 lei. Restul locurilor pe arena „Ion Oblemenco” sunt vândute pentru: 30 de lei, la tribuna a II-a, 50 de lei, la tribuna I și 100 de lei, la tribuna VIP.

Facebook Comments