Suporterii UTA-ei se deplasează cu autocarul la Timişoara

by Sorin Haut

Cu maxim de puncte și golaveraj 9-0 după trei runde în Liga a II-a, UTA suscită interesul și susținerea a tot mai mulți suporteri, care visează ca în vara lui 2020 să sărbătorească o mult visată promovare în Liga 1. Sâmbătă, „Bătrâna Doamnă” se deplasează în oraşul rival, la Timișoara, pentru duelul cu o altă formație de tradiție, Ripensia.

Cum meciul nu e televizat, fanii îşi anunţă prezenţa în număr mare pe Bega, pentru a fi alături de favoriţi. Biletul de intrare pe arena „Electrica” costă 10 lei. Suporterii au anunțat pe pagina Ultras Arad condițiile în care se va face deplasarea în orașul pentru disputa de sâmbătă, de la ora 11:

”Cu ocazia meciului Ripensia-UTA, peluza noastră organizează deplasarea suporterilor cu autocarul. Înscrierea este obligatorie! Pentru a rezerva un loc sau mai multe, vă rugăm să lăsați un mesaj privat pe pagina noastră și ulterior veți primi toate informațiile necesare (preț, ora plecării, locație, etc.). Locurile sunt limitate! În cazul în care rămân foarte puține, prioritate au membrii galeriei”.

 

Facebook Comments