Suporterii UTA-ei cer demisii din peluza stadionului: ”De 6 ani vă bateți joc și continuați…”

by Sorin Haut

Suporterii UTA-ei nu iartă administraţia locală pentru „exilul”  ce a durat mai bine de şase ani. Record negativ poate la nivel mondial, al construcţiei unui stadion mic şi încă nefinalizat, de nici 12 mii de locuri. Mai mult, proiectul arenei din Calea Aurel Vlaicu a fost „subţire” de tot, iar calitatea lucrărilor lasă de dorit. Aşa se face că au apărut câteva defecțiuni, de notorietate fiind infiltrarea apei în vestiar și în alte încăperi de la demisol. Ulterior, au apărut imagini cu cele două uși de la un grup sanitar destinat femeilor ce s-ar fi încălecat dacă nu s-ar fi scobit… o gaură într-una dintre ele. În fine, printr-o formulare total neinspirată, ca să nu spunem discriminatorie, pe o plăcuţă stă scris Grup Sanitar pentru…Handicapați.

Pe mini-tabele nu se înţelege mai nimic, marcajele au fost strâmbe la primul meci, despre gazon vom mai vorbi după câteva jocuri. Cel mai mult deranjează lipsa închiderii stadionului pe părţile laterale şi superioare ale tribunelor, spectatorii urmând să aibă de suferit în viitorul apropiat. Aşa stând lucrurile, ultrașii UTA-ei au de transmis un mesaj celor care ocupă ocupă funcții importante în oraș: 

”De 6 ani vă bateți joc și continuați / Avem o singură dorință: Să demisionați!”. Alături de poza făcută în peluza arenei „Francisc Neuman” și postată pe pagina de Facebook al celor de la Ultras Arad mai apare și explicația Rondu’ de seară…, cu aluzie la primarul interimar Călin Bibarț.

 

Facebook Comments