Suporterii rămân la… TV! Marii „specialişti” nu ştiu sau nu vor să asigure distanţare socială pe stadioane

by Sorin Haut

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, aflat astăzi la Arad, pentru a marca „realizarea” supremă a administraţiei locale arădene, finalizarea unui stadion de nici 12 mii de locuri în şase ani, continuă să aibă declaraţii amuzante despre interdicţia spectatorilor pe arenele de sport. Deşi în multe ţări din Europa se poate juca fără probleme cu asistenţă, într-adevăr mai redusă, marii „specialişti” de la noi continuă să se umple de ridicol. În vreme ce plajele şi staţiunile sunt pline de turişti, în supermarketuri e îmbulzeală mai ceva ca la piaţă, iar la terase n-ai loc, seara, să arunci un ac, stadioanele rămân goale, afectând astfel spectacolul sportiv. Spunea premierul că la fotbal se strigă, că galeriile vin la meciuri, că este pericol mare de infectare cu Covid. Orban ştie însă şi el foarte bine că pe la terase şi pe plaje nu se vorbeşte în şoaptă, ba chiar se mai şi dansează, iar distanţarea socială s-ar putea asigura mult mai bine pe stadioane. Dacă, de exemplu, pe un stadion cum este cel al UTA-ei, permiţi accesul a 10% din capacitate, deci a aproximativ 1.600 de spectatori, pe un stadion de aproape 12.000 de locuri, poţi să urli cât vrei, căci este mult mai greu să te infectezi decât la o terasă sau pe o plajă. Dacă eşti meticulos, atunci fii în toate domeniile, nu le avantaja pe unele în detrimentul altora. Dar ce să ceri unuia care fuma şi bea la Guvern, alături de gaşca sa?!

Stroe le taie speranţele fanilor arădeni

Cert este că dorinţa fanilor UTA-ei, de a participa la meciuri pe stadion, nu se va împlini curând, cel puţin asta a lăsat să se înţeleagă Ionuţ Stroe: “Factorul de care depinde momentul în care vom realiza acest lucru este situaţia pandemică, numărul de infectări şi răspândirea comunitară. Dacă riscăm să ducem 5.000 de spectatori, de exemplu, pe arene şi avem răspândirea comunitară de care ştiţi bine, riscăm să expunem aceşti oameni unei infectări colective“, a spus ministrul, care inventează tot felul de cifre, probabil pentru a justifica deciziile penibile ale guvernanţilor şi marilor “specialişti” din sănătate, care se contrazic de la o zi la alta.

Ca să fie şi mai interesant, Stroe a mai spus că “accesul pe stadioane va trebui să aibă loc controlat, cu distanţare, cu mult timp înainte de începerea meciului. Este mult prea devreme să facem acest pas sau să îl facem doar în anumite locaţii, cum este în Arad sau unde aşteptarea publicului este mare. Nimeni nu se poate juca cu sănătatea publică.

 

 

 

Facebook Comments