Suporterii au scandat împotriva lui Meszar și Falcă, la Supercupa României

Suporterii au scandat împotriva lui Meszar și Falcă, la Supercupa României
Primul meci al noului sezon competițional are loc în acest moment la Arad, pe stadionul „Francisc Neuman”. În cadrul Supercupei României, campioana CFR Cluj și câștigătoarea cupei Sepsi Sf. Gheorghe se întâlnesc la Arad în compania a peste 6.000 de suporteri arădeni. Pe un stadion plin, fanii „Bătrânei doamne” au avut de afișat un mesaj pentru oamenii care conduc echipa alb-roșie. Pe tot parcursul meciului, cei peste 6.000 de fani ai UTA-ei au scandat numele echipei, dar au ținut să-i blameze și pe actualii șefi. La jumătatea primei reprize, o parte a ultrașilor arădeni au afișat un banner în care apăreau fețele lui Alexandru Meszar, oficial al clubului, și Gheorghe Falcă, fostul edil al Aradului. Alături de fețele celor doi apărea și un mesaj: „Mafia fotbalului arădean”. Fanii au făcut acest gest pentru că aceștia au închis negocierile pentru ca anumiți investitori să preia clubul.     Sursa: prosport.ro