Suporteri de poveste! Spectacol total oferit de galerii, la derby-ul UTA – Rapid (FOTO)

by Sorin Haut

UTA – Rapid a adus spectacol şi în tribune, iar suporterii celor două mari rivale s-au dat în spectacol pe „Francisc Neuman”. Avea să câştige la impresia artistică arădenii, mai inventivi şi spectaculoşi la ei acasă, dar şi giuleştenii au fost la datorie. „Dumnezeu să-ți poarte lotca în ape liniștite, Amirale!“, banner utist în memoria lui Ivan Patzaichin, a deschis o seară superbă. Aşa cum a promis, peluza arădeană a pregătit o coregrafie impresionantă pentru meciul lor cu fanii rapidişti şi timişoreni, desfăşurând o pânză imensă pe care stătea o regină pe tron, simbol al „Bătrânei Doamne”, iar în jurul ei stăteau în semn de plecăciune un valet îmbrăcat în violet, doi cerşetori și un câine în lanț, pe gard fiind afișat bannerul cu mesajul; „Dorința unui întreg stadion: Regina României înapoi pe tron“, totul asezonat cu un spectacol pirotehnic! Au urmat, pe parcursul meciului ironii și aroganțe la adresa giuleştenilor: „Pentru „frații“ din Banat, care e Rapid de fapt?“ „Ultrașii în vișiniu, maneliști din tată-n fiu“, „Croncăne Giuleștiul, de resună Bucureștiul!“ , „Rapidu-n cantonament stă pe firul de curent!“, „Roalert: Atenție sporită la obiectele de valoare! Azi avem oaspeți exploratori de buzunare!”, „Dacă vă simțiți discriminați, la început de meci de ce nu îngenuncheați?“. De asemenea, am asistat la un superb spectacol de fumigene în peluza arădeană, care a fost colorată în fum negru, alb și roșu la începutul reprizei secunde.

„Regina României înapoi pe tron”, coregrafia impresionantă a fanilor UTA-ei

De cealaltă parte, suporterii Rapidului au venit în număr mare la Arad, în jur de 450. 190 au venit cu charterul de la Bucureşti, alţii cu trenul, iar unii cu maşini personale, din diferite oraşe precum Hunedoara, Sibiu sau Oradea. În gara din Arad i-au aşteptat alţi circa 50 de fani, unii dintrei ei chiar din oraşul nostru. Li s-au alăturat alţi 70 de suporteri ai lui Poli sosiţi cu autocarul de la Timişoara, fiind cunoscută frăţia celor două grupuri de suporteri. Cu toţii au fost ţinuţi aproape două ore în zona gării, pentru controlul epidemiologic şi teste Covid, pentru cei nevaccinaţi. Abia în jurul orei 19:20 au plecat spre stadion, în coloană, iar pe traseu nu s-au semnalat incidente importante, ultraşii UTA-ei fiind ţinuţi la distanţă de forţele de ordine. Totuşi, în jurul orei 17, în preajma stadionului, au fost semnalate ceva probleme, trei fani ai lui Poli fiind prinşi în „ofsaid” de câţiva ultraşi arădeni, care i-au lăsat fără tricouri. Suporterii Rapidului au cântat permanent pe traseu, iar pe alocuri au răspuns provocărilor venite de pe margine, de la arădenii ce se îndreptau şi ei spre meci. Până la urmă, Jandarmeria a ţinut sub control situaţia şi s-au evitat bătăile. În stadion, giuleştenii au desfăşurat un singur banner:

Fără incidente înaintea derby-ului: 70 de polişti s-au alăturat celor peste 300 de rapidişti

„Când vremurile negre ne-au trimis la pământ, îmbrăcați în vișiniu ne-am ridicat râzând“, preferând să nu răspundă ironiilor venite dinspre utişti. Totuşi, cea mai auzită scandare din peluza lor a fost „Poli Timişoara”, ca urmare a frăţiei cu fanii „alb-violeţi” şi sprijinului venit dinspre Banat. De asemenea, arădenii au fost făcuţi „ţărani”, dar în rest galeria Rapidului şi-a încurajat admirabil favoriţii, contribuind şi ei la spectacolul total din tribune. Fotbaliștii Rapidului au intrat pe teren cu un banner pe care scria „ÎMPREUNĂ SUNTEM”, în timp ce fanii au afișat unul cu textul „DE NECLINTIT”. Cele două bannere s-au unit apoi în dreptul galeriei giuleștenilor. Cel mai probabil, a fost un mesaj de susținere pentru antrenorul Mihai Iosif, suspendat cu câteva ore înainte de meci, după ce a dat indicații în calitate de tehnician fără licență Pro.

Facebook Comments