LUCRARILE STAGNEAZA LA STADIONUL MOTORUL, SUPORTER CLUB UTA VREA EXPLICATII

by Sorin Haut

Suporter Club UTA cere lămuriri şi explicaţii din partea Primăriei, cu privire la lucrările de la stadionul Motorul, care au rămas la stadiul de promisiune. Timpul trece, de progresat nici vorbă, iar UTA BD ar putea juca în afara oraşului dacă lucrurile decurg în acest ritm. Între timp, de stadionul Francisc Neuman s-a ales praful şi pulberea, rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul. Pentru că la ora asta, Aradul nu are nici un stadion decent şi funcţional!

„Suporter Club UTA a solicitat ieri, printr-o adresă depusă la Registratura Primăriei Arad, informaţii cu privire la motivele pentru care trenează lucrările de renovare/modernizare a stadionului “Motorul”, locul unde UTA îşi va desfăşura meciurile de acasă în următorii doi ani sau până când va fi finalizată reconstrucţia stadionului Francisc Neumann. Demersul nostru s-a bazat pe faptul că până acum nu s-a adus nicio îmbunătăţire vizibilă bazei sportive “Motorul”, fiind doar depozitate în incintă câteva materiale recuperate din stadionul Francisc Neuman cum ar fi câteva scaune sau băncile de rezerve. UTA şi-a disputat primele meciuri oficiale pe terenul din cartierul Sânicolau Mic (acolo unde urmează să joace şi în turul III al Cupei României), o bază sportivă care nu oferă condiţiile minime de confort pentru spectatori, este departe de centrul oraşului şi în plus, terenul de joc prezintă denivelări destul de pronunţate. Am cerut Primăriei Arad să rezolve cât mai repede aspectele tehnice, birocratice sau financiare care împiedică debutul lucrărilor de renovare a stadionului “Motorul” cu atât mai mult cu cât acolo se va desfăşura în weekendul premergător începerii campionatului un important turneu internaţional la nivel de juniori (Elite Cup), cu echipa UTA-ei printre protagoniste. Considerăm astfel foarte important ca stadionul “Motorul” să capete cât mai curând o înfăţişare care să îndeplinească minimele condiţii pentru desfăşurarea meciurilor, dar şi pentru siguranţa utiştilor nevoiţi să se mute temporar din “casa” lor pe care nu au mai părăsit-o niciodată în istoria glorioasă a clubului.

Pe de altă parte, Suporter Club UTA urmăreşte şi lucrările de reconstrucţie a stadionului Francisc Neumann. Suspinăm cu toţii când vedem cum cele două turnuri ale tribunei a II- a sunt dărâmate de buldozere, dar ne îmbărbătăm cu gândul că odată şi odată tot trebuia să ne luăm rămas bun de la vechile tribune construite de baron. Foarte mulţi utişti urmăresc cu interes ce se întâmplă la stadion şi se întreabă dacă lucrările sunt în grafic, aşteptarea până la primul meci pe noua arenă fiind foarte grea. Suporter Club UTA va ţine legătura cu reprezentanţii constructorului Tehnodomus, căruia îi oferim tot sprijinul şi îi urăm mult spor la muncă” – se menţionează în comunicatul SCU.

 

Facebook Comments