SUPERCUPA ARAD-TARGOVISTE DESCHIDE SEZONUL SUB COS: MARILE RIVALE SE INFRUNTA IN 16 SEPTEMBRIE

by Sorin Haut

Federaţia Română de Baschet a stabilit datele de disputare ale meciurilor din Supercupa României la baschet. Primele care vor intra pe parchet şi practic vor deschide sezonul sub coş sunt fetele de la CSM Târgovişte, campioana ediţiei trecute de campionat şi câştigătoarea Cupei României, Univ.Goldiş ICIM Arad. Meciul va avea loc la Arena de Baschet din Bucureşti, în 16 septembrie de la ora 18. La băieţi se vor lupta pentru trofeu campioana CSU Asesoft Ploieşti şi câştigătoarea Cupei, Energia Târgu Jiu, meci programat la Sala Dinamo pe data de 24 septembrie, ora 19. Meciurile din Supercupă se vor disputa după regula jucătorului străin/român din Ligile Naţionale. Federaţia va suporta cheltuielile de organizare, iar la sfârşit va decerna trofeele.

Facebook Comments