Summer Cup U18 feminin se organizează la Arad pentru a 13-a oară la rând, iar la start regăsim cele mai promițătoare jucătoare de 18 ani din șapte țări europene: România, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Marea Britanie, Suedia și Letonia. Competiția va avea loc la baza sportivă CS UTA – TenisProfi din Arad, de miercuri până vineri. Naționala României este reprezentată de Diana Simionescu (foto), Federica Oana și Ioana Șandru. Primele două au deja în palmares participări la turnee de Grand Slam ale juniorilor, confirmându-și statutul de jucătoare în ascensiune. Ovidiu Fereștean este directorul turneului care se poate spune că e rampă de lansare pentru viitoarele staruri ale tenisului mondial. De remarcat că primele două echipe clasate la Arad se vor califica la turneul final al competiției, acolo unde vor ajunge și reprezentative din grupele desfășurate în paralel în Franța și Italia.
Tenismenele tricolore luptă cu jucătoare din alte șase țări pentru calificarea în finală
Întrecerea de la Arad a devenit, de-a lungul timpului, un reper în calendarul tenisului juvenil european. Pe zgura de aici au evoluat, în anii anteriori, nume care aveau să scrie istorie în sportul alb. Cea mai notabilă prezență rămâne Elena Rybakina, actuală reprezentantă a Kazahstanului, care în 2016 făcea parte din echipa Rusiei câștigătoare a competiției. Ea era atunci a treia rachetă a echipei, dar avea să devină, în 2022, campioană la Wimbledon! Printre fostele participante se numără și franțuzoaica Boisson, semifinalistă recentă la Roland Garros, dar și româncele Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian sau Anca Todoni, toate ajunse ulterior în circuitul profesionist.