Au trecut mai mult de 24 de ore de când pompierii au lichidat incendiul izbucnit la catedrala Notre-Dame, din Paris şi acum s-a trecut la calcule. Există deja controverse privind refacerea monumentului, chiar dacă s-a strâns sume uriaşe până acum, aproximativ 750 de milioane de euro. Preşedintele Emmanuel Macron a promis că lucrările vor fi gata înainte de Jocurile Olimpice din 2024, care vor fi găzduite de Paris.
Francezii s-au mobilizat imediat şi au trecut deja la discuţiile despre refacarea catedralei Notre-Dame, grav afectată de un incendiu puternic izbucnit luni seară. Preşedintele Emmanuel Macron a promis că Notre-Dame va fi refăcută complet în maximum cinci ani, pentru a putea fi vizitată de turiştii care sosesc la Paris pentru Jocurile Olimpice din 2024, scrie L Parisien. Experţii susţin însă că este o fantezie. ”Cinci ani... Acesta este un timp politic, nu este foarte serios să anunţăm aşa ceva. Ce facem, renunţăm la toate celelalte situri? (n.r. care se află în renovare)”, se întreabă Alexandre Gady, preşedintele Asociaţiei Siturilor şi Monumentelor din Franţa. Incendiul a fost stins, dar catedrala este în continuare în pericol. Apa folosită de pompieri şi căldura degajată de foc au slăbit structura de rezistenţă: ”Înainte de toate, trebuie să luăm măsuri urgente pentru a proteja şi conserva întreaga clădire. Se vor întări cu siguranţă bolţile. Această fază de conservare poate fi destul de lungă, dar va trebui să meargă repede. După cursa contra focului urmează cursa contra timpului”, avertizeaz pentru Le Parisien Francois Jouanneau, arhitectul care se ocupă cu clădirile istorice din Franţa. După ce zidurile se vor usca, catedrala urmează ”să fie diagnosticată punct cu punct, zidăria, pietrele, mortarul”, mai spune Francois Jouanneau. ”Aceasta va fi, probabil, cea mai lungă fază pentru a asigura stabilitatea monumentului”, spune Philippe Belaval, preşedintele Centrului Naţional al Monumentelor din Franţa. Sunt însă discuţii despre ce materiale vor fi folosite sau dacă anumite elemente din catedrală ar aduse în contemporan, un lucru care ar stârni multe controverse. Potrivit Le Parisien, mulţi cer ca monumentul să fie refăcut aşa cum a fost înainte de incendiu, cu o structură de rezistenţă din lemn, în timp ce alţii susţin că oţelul ar fi mai indicat în astfel de situaţii. Un lucru este cert, visul lui Macron ca Notre-Dame să fie gata înainte de Jocurile Olimpice din 2024 este mai mult o utopie, spun experţii: ”Refacerea ar putea dura între 10 şi 15 ani”, spune Frédéric Létoffé, preşedintele asociaţiei restauratorilor de monumente. Le Parisien a făcut o schiţă în care scoate în evidenţă câteva dintre avariile majore pe care le-a suferit catedrala Notre-Dame, în urma incendiului: