Subiectele date la simularea pentru examenele naționale, la proba de Limba Română

by Dana B.

Peste 450.000 de elevii ai claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au început astăzi simularea Evaluării Naţionale, respectiv a Bacalaureatului, cu proba scrisă la limba şi literatura română.

Elevii claselor a VIII-a au primit la primul subiect o poezie de Ion Pillat, prin care li s-au testat noțiunile de vocabular și stilistică, iar la al doilea subiect au avut de narat o întâmplare petrecută în timpul unui joc și de rezolvat mai multe cerințe de gramatică.

Elevilor claselor a XI-a li s-au testat, la literatură, cunoștințele din perioada clasică – Junimea și Eminescu.

La clasa a XII-a, profilul real, textul de la subiectul I a fost din Liviu Rebreanu, „Proștii”, la subiectul al doilea elevii au avut de redactat o compunere argumentativă despre „necesitatea competențelor de utilizare a calculatorului în contextul actual”, iar la subiectul al treilea un eseu despre tema și viziunea despre lume într-un text poetic studiat de Tudor Arghezi.

Notele obţinute nu se trec în catalog, decât la solicitarea expresă a elevilor, anunţă Ministerul Educaţiei.

Facebook Comments