„SUB ZODIA MARIEI“, MAINE, LA TEATRUL DE VARA

by Cosmin Mihuta

Miercuri, 9 iulie, începând cu orele 20.30,  la Teatrul de Vară va avea loc spectacolul ”Sub zodia Mariei”, un  spectacol ”de reconvertire” la istorie și identitate națională care plânge pentru a certa și ceartă pentru a trezi. Un spectacol de la care nu ieși relaxat ci răvășit, ca un răzor în care ai semănat ceva.

Debutând cu ”Rugăciunea către Sfânta Maria”, scrisă de Mihai Eminescu, poezie pe care Papa Ioan Paul al II-lea a rostit-o în Piața Sf. Petru din Roma înaintea venirii sale în România, spectacolul este o poveste a Mariilor noastre, ale românilor, o poveste care trebuie cunoscută: Maria de Mangop, prințesa bizantină devenită ”a noastră” plătind supremul preț din însoțirea cu Domnitorul Ștefan cel Mare, Regina Maria care a știut să joace bine cartea României la Curțile Europei, Maria Tănase, care a știut să ducă în lume frumusețea cântului popular românesc.

Actrita Maria Gheorghiu, protagonista principală a spectacolului, a simțit că a face cunoscute publicului românesc aceste povești îi intregeste destinul artistic. I s-au alăturat în realizarea acestor povești cu valoare emblematică actorii Eusebiu Ștefănescu,  Adriana Trandafir și   Radu Grațianu, într-un concept și după un scenariu semnate de Miron Manega, în regia lui Ioan Cărmăzan.

Facebook Comments