Sub influența drogurilor și a alcoolului, pe șosea

by Adrian Pavel

Polițiștii arădeni continuă acțiunile pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului și drogurilor.

În municipiu, un bărbat de 33 de ani, din Pecica, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, spre Pecica. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoarea de 0,49 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În Șepreuș, a avut loc un eveniment rutier, din care au rezultat exclusiv pagube materiale. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat că unul dintre cei implicați în eveniment, un tânăr de 21 de ani, din Cermei, era sub influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o valoare de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, în zona orașului Ineu, un bărbat de 42 de ani, din Ineu.

Conform procedurii, în toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, conducătorii autoturismelor fiind cerectați penal pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Facebook Comments