SUA: Trump contestă ineligibilitatea sa într-un al doilea stat american

by Florian Popa

Fostul preşedinte american Donald Trump a depus recurs marţi împotriva unei decizii care îl exclude de pe buletinele de vot la primarele republicane din statul Maine, al doilea luând o astfel de măsură cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale, notează agerpres.ro. La o săptămână după o decizie similară în Colorado, Maine a apreciat joi că marele favorit al republicanilor „nu este apt pentru funcţia de preşedinte” din cauza asaltului violent asupra Capitoliului, comis în 2021 de partizanii săi care contestau alegerea democratului Joe Biden.
Avocaţii lui Donald Trump au cerut marţi justiţiei din Maine să anuleze decizia secretarului de stat democrat din Maine, Shenna Bellows, considerând-o drept „lider părtinitor” care „a acţionat într-o manieră arbitrară şi capricioasă”.
Statul Maine, ca şi Curtea Supremă din Colorado, a insistat asupra celui de-al 14-lea amendament la Constituţie, care exclude de la răspunderea publică pe cei care s-au implicat în acte de „insurecţie”.
Pe 6 ianuarie 2021, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului, sediul Congresului şi templu al democraţiei americane, pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei adversarului său democrat, Joe Biden.
Fostul preşedinte a fost inculpat pe 1 august la nivel federal şi apoi pe 14 august de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020. Deciziile istorice din Maine şi Colorado se referă în această etapă doar la primarele republicane desfăşurate în aceste două state pe 5 martie. Acestea nu vor fi aplicate atâta timp cât continuă procedurile judiciare care le contestă.
În diverse state ale ţării au fost lansate mai multe proceduri pentru a bloca calea marelui favorit al primarelor republicane. Michigan şi Minnesota le-au respins.

Facebook Comments