SUA și Australia, gata să „contracareze activităţile destabilizatoare” ale Chinei

by Andreea Radu

Miniştrii apărării din Australia şi SUA sunt hotărâţi să „contracareze activităţile militare destabilizatoare ale Republicii Populare Chineze”, se arată într-o declaraţie făcută publică după o reuniune a celor doi luni la Pentagon, transmite marţi agenţia Reuters. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit cu ministrul australian al apărării, Richard Marles, la Washington în cadrul forumului anual AUSMIN, la care marţi vor lua parte miniştrii de externe ai celor două ţări, notează Agerpres.ro.
Potrivit unui raport al Departamentului american al apărării cu privire la China prezentat săptămâna trecută, Beijingul face demersuri diplomatice pentru a critica şi „submina” AUKUS. „Oficiali chinezi au calificat AUKUS în mod incorect drept un gest de proliferare nucleară”, a consemnat Pentagonul. Canberra afirmă că Tratatul de neproliferare nucleară din care face parte Australia nu interzice propulsia nucleară, notează Reuters.
Comunicatul publicat după întâlnirea de luni de la Pentagon asigură că Australia şi SUA îşi vor aprofunda cooperarea militară, inclusiv în domeniul tehnologic.
China este cel mai mare partener comercial al Australiei şi principala piaţă de export pentru minereul de fier australian, dar Canberra este preocupată de ambiţiile militare ale Beijingului din Pacificul de Sud, mai ales după pactul de securitate încheiat de China cu insulele Solomon, mai devreme în acest an.
Reuniunea de luna trecută dintre premierul australian Anthony Albanese şi liderul chinez Xi Jinping, în marja G20, a fost un pas către normalizarea relaţiilor, dar nu va schimba politica de apărare a Canberrei, au menţionat diplomaţi australieni.

Facebook Comments