SUA au testat o rachetă hipersonică în secret

by Andreea Radu

SUA au testat cu succes o rachetă hipersonică, la mijlocul lunii martie. Oficialii americani au păstrat tăcerea timp de două săptămâni pentru a evita escaladarea tensiunilor cu Rusia. Avea loc chiar în perioada în care președintele Joe Biden se pregătea să călătorească în Europa, potrivit unui oficial al apărării, scrie antena3.ro.
Hypersonic Air-breathing Weapon Concept (HAWC) a fost lansat de pe un bombardier B-52 în largul coastei de vest, a spus sursa familiarizată cu această chestiune, în primul test de succes al versiunii Lockheed Martin a sistemului. Au fost oferite puține detalii despre testare, dar oficialul a remarcat că racheta a zburat la peste 19 kilometri și pe o distanță de mai mult de 482 kilometri.
Testul a avut loc la câteva zile după ce Rusia a declarat că și-a folosit propria rachetă hipersonică în timpul invaziei Ucrainei, susținând că a vizat un depozit de muniții din vestul Ucrainei.
Oficialii americani au minimizat importanța utilizării de către Moscova a rachetei lor hipersonice Kinzhal. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a spus că nu o consideră ”o schimbare”. Câteva zile mai târziu, secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a spus că este ”greu de știut care este justificarea” lansării, deoarece viza o unitate de depozitare staționară.
La momentul testului american, Biden se pregătea pentru o vizită la aliații NATO din Europa, inclusiv în Polonia, unde s-a întâlnit cu ministrul de externe și ministrul apărării al Ucrainei. SUA au avut grijă să nu ia măsuri sau să facă declarații care ar fi putut escalada inutil tensiunile dintre Washington și Moscova.
Vineri, SUA au anulat un test al rachetei balistice intercontinentale Minuteman III (ICBM), pentru a evita orice interpretare greșită din partea Rusiei. Austin amânase deja testul la începutul lunii martie din același motiv.

Facebook Comments