Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) a anunțat că, după „o consultare cu Departamentul de Stat”, a decis să scoată România din Programul Visa Waiver. Amintim că, la finele lunii martie, România a fost suspendată din programul de vize al SUA, iar autoritățile americane au anunțat începerea unei verificări. Verificarea s-a încheiat cu acest deznodământ, motivele invocate având legătură cu preocuparea noii Administrații SUA pentru „securitatea frontierei și a imigrației”.
„Azi, Departamentul pentru Securitate Internă, în consultare cu Departamentul de Stat, a revocat desemnarea României în Programul Visa Waiver (VWP).
În ciuda preocupărilor de securitate, fosta Administrație Biden a desemnat România ca țară VWP pe 9 ianuarie. Pe 25 martie, DHS a suspendat implementarea VWP pentru a face o evaluare a desemnării României. Evaluarea s-a încheiat și, având în vedere concentrarea acestei Administrații pe securitatea frontierei și a imigrației, DHS a decis că desemnarea României ar trebui revocată pentru a proteja integritatea VWP și a asigura securitatea frontierei și a imigrației.
România poate fi reconsiderată pentru desemnarea VWP în viitor, dacă va îndeplini criteriile de eligibilitate”, a transmis Departamentul pentru Securitate internă al SUA, într-un comunicat.
„Suntem recunoscători pentru parteneriatul strâns cu România de-a lungul timpului pentru îmbunătățirea cooperării în domeniul securității. România poate fi reconsiderată pentru admiterea în Visa Waiver pe viitor”, au mai transmis oficialii americani, conform b1tv.ro.
SUA au exclus România din Visa Waiver
Facebook Comments