SUA ar putea folosi baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni în Orientul Mijlociu

SUA ar putea folosi baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni în Orientul Mijlociu
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat miercuri dimineață o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căreia este analizată solicitarea Statelor Unite de a utiliza baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru lansarea unor avioane către Orientul Mijlociu.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, imediat după reuniunea CSAT ar urma să fie convocată și o ședință de urgență a Parlamentului, în plen reunit al Camerei Deputaților și Senatului, pentru a discuta și aproba accesul militarilor americani la baza din județul Constanța.
Conform unor surse politice, parlamentarii au fost anunțați încă de marți să rămână în București și să fie pregătiți pentru participarea la această ședință convocată în regim de urgență.
România și Statele Unite au semnat încă din decembrie 2005 un „Acord de Acces” privind utilizarea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, document care a intrat în vigoare în iunie 2006 și care reglementează prezența și activitățile militare americane pe teritoriul României.
Ședința CSAT a început miercuri, la ora 09:30, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi se află mai multe teme de securitate, printre care situația din Orientul Mijlociu și implicațiile acesteia pentru România.
De asemenea, membrii Consiliului analizează impactul evoluțiilor din regiune asupra pieței petroliere din România, dar și posibilitatea dislocării temporare pe teritoriul țării a unor capabilități militare.
Potrivit unor surse, Statele Unite ar fi interesate să folosească baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu pentru a trimite avioane în cadrul unor eventuale operațiuni în Orientul Mijlociu. Discuțiile pe acest subiect se află însă, în prezent, într-o fază preliminară și informală.