SUA: 45 de ani de la punerea în vânzare a calculatorului personal Apple II

by Florian Popa

În ziua de 5 iunie 1977, a fost lansat computerul personal Apple II. A fost unul dintre primele micro-computere produse în masă, conform stiriletvr.ro. Sistemul Apple II funcţiona cu un procesor pe 8 biţi, al cărui artizan a fost Steve Wozniac, asistat de Steve Jobs şi Rod Holt. A fost prezentat, în premieră, în primăvara anului 1977, în cadrul expoziţiei „West Computer”.
Apple II a fost primul calculator lansat de Apple Computer, Inc. destinat marelui public, spre diferenţă de predecesorul său, Apple I, adresat administraţiei şi mediului de afaceri.
Sistemul de operare era Integer BASIC / Apple DOS. Denumirea tehnică a procesorului era MOS Technology 6502 şi funcţiona la o frecvenţă de 1,023 MHz. Monitorul era NTSC, având un conector RCA integrat. Rezoluţia sa maximă era de 280×192, în şase culori.
Alături de Commodore PET 2001 şi TRS-80, ambele lansate tot în 1977, Apple II a revoluţionat industria sistemelor informatice. Marele merit al sistemului conceput de Apple a fost capacitatea de a reda culori. De aceea, pentru lansarea acestui model, logoul companiei Apple Computers, Inc. a fost multicolor.
În ciuda preţului piperat, de 1.298 dolari, echivalentul sumei de 5.800 $ pentru anul 2021, au fost vândute peste 4,8 milioane de unităţi, potrivit site-ului arstechnica.com. Au urmat modelele Apple II+, Apple IIe şi Apple IIGS, acesta din urmă funcţionând pe o arhitectură de 16 biţi.
Ultimul model al seriei Apple II a fost scos din fabricaţie în noiembrie 1993.

Facebook Comments