Studiul de fezabilitate pentru realizarea unui sistem de supraveghere video performant în Arad a fost aprobat

by Andreea Radu
Please follow and like us:

Arad. În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local  de vineri, 28 februarie 2020, a fost aprobat Studiul de Fezabilitate „Extinderea sistemului de supraveghere video și infrastructură rețea de comunicații date / voce / software / video cu sistem de dispecerizare inclus”, cu toate că o parte din aleșii locali s-au opus. Vorbim despre consilierii PDS, ALDE și Pro România.

Le mulțumesc consilierilor PNL și UDMR care prin votul lor asigură finanțare europeană și siguranță cetățenilor Aradului. Noi pregătim documentațiile de acum pentru bugetul Uniunii Europene  2021-2027. Pentru a putea fi primii care vom solicita bani pentru așa ceva. În acest scop avem nevoie de studiu de fezabilitate și proiect tehnic. În momentul în care în 2021 se deschide o posibilă finanțare, vom fi primii care vom putea accesa aceste fonduri. Discuția legată de oportunitatea acestei investiții o vom avea numai în eventualitatea că nu vor fi fonduri europene pentru așa ceva. Nu ne costă nimic să le facem,  să le aprobăm, să le avem pregătite din timp. ”, a explicat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, în cadrul ședinței extraordinare CLM.

Vă reamintim că Primăria Municipiului Arad intenționează să dezvolte un sistem complex de supraveghere video a orașului, format din peste 1500 camere video performante care vor reda imagini la rezoluții mari,  cu o uimitoare calitate a detaliilor. Mai mult decât atât, se are în vedere  dezvoltarea unei rețele de comunicații date / voce / software / video cu sistem de dispecerizare inclus,  probabil cel mai mare dispecerat al Poliției Locale din țară, din punct de vedere al implemetării unei soluții integrate.  Investiția se va realiza în 4 ani de zile din fonduri nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027.

 

 

 

 

Facebook Comments