„Studenta” Liliana Dragomir a spulberat recordul naţional la 50 de kilometri şi va alerga la Mondiale! (FOTO)

by Sorin Haut

Atleta Liliana Dragomir, 31 ani, legitimată la CS Universitatea Arad, a spulberat recordul național la 50 de kilometri, la Campionatul Național de ultramaraton al Serbiei, desfășurat zilele trecute la Palic. La trei ore, 16 minute şi 26 de secunde a oprit ceasul maratonista clubului condus de Ovidiu Şerban, care si-a îndeplinit şi baremul de calificare la Campionatul Mondial de 50 de kilometri, din Taiwan, programat în luna octombrie a acestui an. „Studenta” Dragomir, originară din Caransebeş, a reuşit să corecteze recordul naţional cu 16 minute şi 4 secunde! Vechea performanţă îi aparţinea Nicoletei Cioratn: 3.32.30. Liliana Dragomir a reuşit şi un personal best neoficial pe distanţa maratonului. Liliana Dragomir este antrenată chiar de soţul ei, Călin Mihai Dragomir.

Cel mai bun rezultat al carierei, dar şi cea mai lungă distanţă alergată

M-am gândit să dobor recordul național, dar primul gând a fost să termin cursa. A fost cea mai lungă distanță alergată în cariera mea. Sunt bucuroasă! Totul a mers ca la carte. M-a răcorit ploaia. A fost un avantaj. Am avut și un moment mai dificil pe la km 46-47. Atunci am scăzut ritmul. Un concurent a observat situația prin care treceam și m-a încurajat”, a spus Liliana Dragomir, pentru caon.ro.

Facebook Comments