„Studenta” Liliana Dragomir a cucerit titlul naţional la ultraalergare

by Sorin Haut

Week-endul care a trecut a strâns în oraşul de pe Bega cei mai temerari dintre alergătorii pe distanţe lungi din ţara noastră. Printre ei şi doi sportivi legitimaţi sub culorile CS Universitatea Arad (preşedinte Ovidiu Şerban), care au participat la Campionatul Naţional de ultraalergare pe şosea şi S24H România. Două competiţii într-una singură, concurenţii punctând pentru ierarhia mondială S24H. O obişnuită a podiumurilor de premiere la concursurile de alergare pe distanţe lungi, Liliana Maria Dragomir, a câştigat, într-o manieră categorică, proba de 50 de kilometri, devenind campioana României.

Ea a obţinut aurul şi la S24H, oprind cronometrul la 3 ore 55 minute şi 24 secunde. În proba de 12 ore masculin, colegul nostru, Daniel Scridon, a ocupat locul 4 în cadrul Campionatului Naţional de ultraalergare şi locul 7 în cursa S24 H. O performanţă îmbunătăţită faţă de anul trecut, când a ocupat locul 6 la „naţionalele” desfăşurate la Bucureşti.

Facebook Comments