Stratul mic de zăpadă de pe Himalaya ameninţă aprovizionarea cu apă a milioane de oameni
Milioane de oameni care depind de topirea zăpezilor din Himalaya pentru a se aproviziona cu apă se confruntă anul acesta cu un risc serios de lipsă a apei din cauza diminuării ninsorilor, au avertizat luni cercetătorii citați de AFP, conform Agerpres.ro. În această zonă, topirea zăpezilor contribuie la aproximativ un sfert din debitul total al celor 12 bazine hidrografice principale, care își au sursa la altitudini ridicate, conform raportului.
„Acesta reprezintă un semnal de alarmă pentru cercetători, factorii de decizie politică şi comunităţile din aval”, a declarat autorul raportului Sher Muhammad de la Centre for Integrated Mountain Development (ICIMOD), cu sediul în Nepal.
„Acumularea unei cantităţi mai mici de zăpadă şi fluctuațiile nivelurilor de zăpadă cresc semnificativ riscul de penurie a apei, în special în acest an”, a subliniat el.
Conform centrului internațional, zăpada și gheața din Himalaya reprezintă o sursă vitală de apă pentru cele 240 de milioane de persoane care trăiesc în zonele montane și pentru alte 1,65 miliarde de persoane care locuiesc în văile din diverse țări.
Raportul a analizat durata în care zăpada rămâne pe sol. În acest an, nivelurile au scăzut cu aproape 20% față de valorile obișnuite în regiunea Hindukuș și lanțul muntos cu același nume din Pakistan, Afganistan și Himalaya.
„În acest an, persistența zăpezii (18,5% sub normal) este a doua cea mai scăzută din ultimii 22 de ani, la scurt timp după recordul de 19% stabilit în 2018”, a declarat Muhammad pentru AFP.