Strada Mărului a redevenit groapa de gunoi a Aradului

Strada Mărului a redevenit groapa de gunoi a Aradului
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad, împreună cu agenți ai I.P.J. Arad – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au desfășurat un control comun privind depozitarea ilegală de deșeuri pe strada Mărului din municipiul Arad. În urma verificărilor efectuate în zona aflată în proximitatea Pădurii Ceala, pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați au fost identificate cantități însemnate de deșeuri abandonate. Printre acestea se numără resturi provenite din demolări, deșeuri voluminoase, materiale plastice, carton, precum și anvelope uzate, transformând perimetrul într-un veritabil focar de poluare la marginea unuia dintre cele mai apreciate areale naturale ale Aradului. Persoana fizică responsabilă de colectarea, transportul și depozitarea ilegală a acestor deșeuri a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 40.000 de lei. Totodată, autoritățile au dispus măsura obligatorie de salubrizare completă a terenului în termen de 30 de zile. Reprezentanții instituțiilor de control subliniază că astfel de acțiuni vor continua, iar toleranța față de abandonarea ilegală a deșeurilor rămâne zero. Protejarea zonelor naturale precum Pădurea Ceala nu este doar o obligație legală, ci și un angajament față de calitatea vieții în municipiul Arad.