Unul dintre liderii globali ai industriei auto închide fabrica din România. Peste 1.000 de angajați vor fi disponibilizați

/
Adrian Pavel
Grupul american Adient, unul dintre cei mai mari producători de scaune auto la nivel mondial, a anunțat că va închide fabrica din Ploiești, pe fondul dificultăților majore cu care se confruntă industria auto. Potrivit companiei, activitatea unității va fi oprită complet până la...

Polițiștii arădeni verifică microbuzele școlare

/
Andreea Radu
Polițiștii arădeni continuă, și în această săptămână, acțiunile de control privind vehiculele destinate transportului elevilor, precum și pe conducătorii auto care le deservesc, în scopul creșterii siguranței rutiere. În cadrul acestor verificări, polițiștii au urmărit...

Noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă din acest sezon

/
Andreea Radu
Noaptea care urmează va fi cea mai geroasă din acest sezon, cu minime ce se vor situa în general între -20 şi -10 grade. Meteorologii au prelungit până diseară codul galben de ger pentru Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi zona de munte. În aceste regiuni, temperaturile vor fi...

Consum-record de gaze în România

/
Adrian Pavel
Vremea geroasă a făcut ca românii să consume gaze naturale la cote maxime. Ceea ce face ca importurile să atingă atingă un nivel record pentru această iarnă, deși ministrul Energiei dădea asigurări că avem destule gaze în depozite. Consumul de gaze naturale la nivel național a ajuns,...

Guvernul pregătește noi taxe pentru locuințe

/
Andreea Radu
Impozitele la locuinţe ar putea creşte din nou. Guvernul condus de Ilie Bolojan ar urma să facă o schimbare importantă în sistemul de taxare a proprietăților imobiliare, deși noile impozite abia au fost implementate. De la 1 ianuarie 2027, proprietățile vor fi taxate în funcție de...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,06% pe an

/
Andreea Radu
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, luni, la 6,06% pe an, de la 6,10% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut,...

Consiliul Județean Arad a depășit pragul de 3.000 de proiecte cofinanțate pentru comunitățile locale

/
Adrian Pavel
Consiliul Județean Arad a anunțat că a depășit pragul de 3.000 de proiecte cofinanțate, realizate sau aflate în derulare, în parteneriat cu primăriile din județ. Investițiile vizează domenii considerate esențiale pentru funcționarea și dezvoltarea localităților, cu impact direct...

Claudiu Micovschi a refuzat UTA: mijlocașul este foarte aproape de FC Argeș

/
Florin Popa
Claudiu Micovschi (26 de ani) este pe punctul de a se despărți de Rapid București, la doi ani și jumătate de la transferul definitiv în Giulești. Mijlocașul de bandă nu mai intră în planurile antrenorului Costel Gâlcă pentru a doua parte a sezonului, iar conducerea clubului...

Ziua Culturii Naționale 2026. Documentarul „Eminescu și Cernăuții“, proiectat în premieră la Arad

/
Andreea Radu
La 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, va fi lansat în cinematografele din țară, documentarul „Eminescu și Cernăuții”, realizat la Ipotești și în Bucovina de Nord, în perioada aprilie – decembrie 2022. La Arad, proiecția filmului va avea loc vineri, 16 ianuarie 2026, de...

S-a stins Eugen Pojoni, apărătorul de fier al ultimei generații de aur a UTA-ei

/
Florin Popa
Începutul de an aduce o veste tristă pentru suflarea fotbalistică arădeană. Eugen Pojoni (Jenö Pozsonyi), unul dintre cei mai respectați fundași din istoria UTA Arad, s-a stins din viață, lăsând în urmă o carieră impresionantă și amintirea unui jucător emblematic. Născut la 1...

Un bărbat din Lipova, reținut după ce a amenințat că incendiază o casă

/
Adrian Pavel
Un incident grav, care a creat panică într-o gospodărie din județul Arad, s-a soldat cu reținerea unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din Lipova. Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Lipova, împreună cu cei ai Secția 7 Poliție Rurală Lipova, au intervenit după ce s-a stabilit...

Violență domestică în județul Arad: o femeie și un bărbat au fost reținuți de polițiști

/
Andreea Radu
Mai multe cazuri de violență în familie au fost înregistrate în județul Arad, la finalul săptămânii, polițiștii intervenind de urgență și dispunând măsuri ferme pentru protejarea victimelor. La data de 10 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Curtici au fost...

Incendiu la o casă din Iratoșu. Pompierii au reușit să împiedice extinderea focului la alte construcții din zonă

/
Adrian Pavel
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei locuințe din localitatea Iratoșu, mobilizând forțe importante de intervenție. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentul de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul...

Dennis Man începe 2026 în forță: gol și pasă decisivă în victoria categorică a lui PSV

/
Adrian Pavel
Internaționalul român Dennis Man a avut o prestație excelentă la primul meci oficial din 2026. Cu Man integralist, PSV Eindhoven a învins clar Excelsior Rotterdam, scor 5-1, într-o partidă dominată autoritar de campioana Olandei. Echipa antrenată de Peter Bosz a rezolvat practic soarta...

Doi fotbaliști arădeni întăresc lotul Gloriei Bistrița înainte de play-out-ul Ligii 2

/
Adrian Pavel
În aceeași zi în care a anunțat despărțirea de trei jucători cu experiență, divizionara secundă Gloria Bistrița a oficializat și trei transferuri, toate mizând pe tinerețe. Printre noii veniți se numără și doi fotbaliști arădeni, într-un context în care clubul pare să-și fi...