CARAVANA POR 2014-2020 S-A OPRIT LA ORADEA. URMEAZA ARADUL
A patra sesiune de informare organizată pentru promovarea Programului Operațional Regional 2014-2020 de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) și Agenția pentru Dezvoltare...
LA ALTII SE POATE: AEROPORTUL BAIA MARE VA FI MODERNIZAT DIN FONDURI EUROPENE
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a anunțat, vineri seara, într-o conferință de presă, că Aeroportul internațional Baia Mare va beneficia de fondurile necesare extinderii pistei. "Cred că săptămâna viitoare putem semna contractul de finanțare a Aeroportului internațional Baia...
FESTIVALUL SoNoRo VA AVEA SPECTACOLE LA ARAD SI IN ALTE TREI MUNICIPII
Peste 35 de artiști internaționali vor concerta la Festivalul SoNoRo, ajuns la a zecea ediție, cele 18 spectacole urmând să aibă loc la București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița, au informat organizatorii. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, la ora 19,00, în Sala...
DREPT LA REPLICA DIN PARTEA CONSILIULUI JUDETEAN ARAD
Având în vedere articolul scris de către domneavoastră și publicat pe portalul www.livearad.ro cu numele de „CJA STA PE UN BUTOI CU PULBERE: NEREGULI GRAVE LA UN PROIECT EUROPEAN. SE INCEARCA ACOPERIREA ILEGALITATILOR”, vă transmitem poziția oficială a Consiliului Județean Arad și a...
ELENA UDREA SUB CONTROL JUDICIAR DAR CU O CAUTIUNE DE 5 MILIOANE DE LEI
Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea este cercetată sub control judiciar pe cauțiune, fiind stabilită suma de 5 milioane lei, a informat DNA. Potrivit unor surse judiciare, măsura a fost luată după ce Parlamentul nu a încuviințat arestarea preventivă, iar controlul judiciar pe...
MAMA EROINA DIN ARAD: O CATELUSA CIOBANESC ELVETIAN A ADUS PE LUME 14 PUI
Orice mamă ştie cât de greu este să îngrijeşti un nou-născut. Este evident aşadar că 14 bebeluşi sunt o sarcină extrem de dificilă. Chiar şi pentru un animal. O căţeluşă din Arad demonstrează însă că devotamentul unei mame nu cunoaşte limite. Gandi are 2 ani şi este mama...
AMINISTRATORUL UNEI FIRME, TRIMIS IN JUDECATA PENTRU EVAZIUNE FISCALA
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 28.10.2015, au dispus, trimiterea în judecată a inculpatei CREŢ SIMONA, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată respectiv de refuz nejustificat de a pune la...
MONEZI DE AUR, BIJUTERII SI DIVERSE BUNURI, RIDICATE IN URMA PERCHEZITIILOR DIN ACEASTA DIMINEATA
17 monezi de aur, documente de evidență contabilă, bijuterii, bunuri mobile și imobile au fost ridicate de polițiști, în urma perchezițiilor efectuate ieri. Activitățile s-au desfășurat în 12 județe și în municipiul București, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de...
GUVERNUL A CRESCUT SALARIILE ANGAJATILOR DIN FINANTE CU PESTE 50 LA SUTA
Salariile angajatilor din Ministerul Finantelor, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice si Directia de Administrare a Marilor Contribuabili au fost majorate substantial de Guvern, prin derogare de la lege, incepand cu luna noiembrie, fara ca masura sa...
PATRONUL UTI A FACUT PRIMA VICTIMA: PRIMARUL IASULUI A FOST ARESTAT PREVENTIV
Primarul suspendat al Iasului, Gheorghe Nichita, a fost arestat preventiv in dosarul in care este acuzat ca ar fi primit mita, prin intermediari, de la omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a decis vineri Tribunalul Bucuresti. Tiberiu Urdareanu a fost plasat in arest la domiciliu, asa cum a solicitat...
DNA CERE AREST LA DOMICLIU PENTRU PATRONUL UTI GROUP
Procurorii DNA au renunțat să mai ceară arestarea preventivă a omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu și solicită vineri Tribunalului București arestarea la domiciliu, după ce acesta și-a recunoscut vinovăția. "Inculpatul Tiberiu Urdăreanu, în declarația formulată la 29.10.2015, a...
DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI ARAD A PRIMIT VIZITA REPREZENTANTILOR ADR VEST
În perioada 26-27 octombrie 2015, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a organizat pentru angajații agenției un tur al proiectelor de succes implementate în Regiunea Vest, finanțate prin Regio - Programul Operațional Regional (Regio - POR) 2007-2013, Axa...
DOREL CAPRAR: "NU PUTEM ACCEPTA DICTATURA IN CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL!"
PSD Arad este revoltat de atitudinea primarului Falcă şi a consilierilor pe care i-a subordonat, în Consiliul Local Municipal (CLM). „Şedinţele CLM se desfăşoară într-o clădire simbolică, în faţa căreia tinerii arădeni şi-au dat viaţa în decembrie 1989 pentru libertate şi...
IOAN GLIGOR: "GUVERNUL A ALOCAT PESTE 18 MILIOANE DE LEI PENTRU DEZVOLTAREA JUDETULUI ARAD!"
Guvernul Ponta a alocat noi sume de bani pentru dezvoltarea judeţului Arad. Ultima alocare prin PNDL este de aproximativ 13,5 milioane de lei care merg spre unităţile administrative din judeţul Arad, bani cu care localităţile arădene pot finanţa lucrări de infrastructură: drumuri,...
SIMONA HALEP VA INCHEIA ANUL PE LOCUL DOI IN LUME, ANUNTA WTA
Românca Simona Halep va încheia anul 2015 pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, după americanca Serena Williams, a anunțat vineri WTA pe site-ul său oficial. Halep reușește, astfel, să-și îmbunătățească performanța din 2014, când s-a clasat...